Primul sistem de rachete sol-aer PATRIOT, prin care Armata României își va crește capacitatea defensivă și de descurajare, a fost recepționat oficial, joi, în cadrul unei ceremonii la care au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și ambasdorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman.
Ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT a avut loc, joi, la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia, județul Constanța, în prezența înalților oficiali români și americani.
„Sunt onorat să fiu prezent astăzi într-un moment pe care îl consider istoric, momentul în care pe teritoriul României sosește primul sistem de rachete Patriot. Este un moment pe care, vă spun sincer, îl așteptam demult și este bine că s-a petrecut și mai ales sunt foarte fericit pentru că se petrece în mandatul meu de premier”, a declarat Ludovic Orban la ceremonia de recepție.
„România a ales clar: România a ales să fie țară membră NATO, România a ales parteneriatul strategic cu SUA, România a ales să fie țară membră a UE. Suntem partener loial, un partener care își respectă toate angajamentele în cadrul acestor alianțe, acestor parteneriate”, a spus premierul.
„România a decis să realizeze un program de înzestrare a Armatei pe o perioadă de 10 ani, care a fost adoptat și care prevede întărirea capabilităților, în special defensive, ale României. România a decis și își respectă angajamentul, de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, pentru realizarea acestui program de înzestrare. În cadrul programului de înzestrare, sistemul de rachete Patriot este extrem de important, este un sistem de rachete sol – aer, care este de o complexitate și un grad de tehnologie fără precedent și cu rezultate excepționale dovedite în acțiuni de luptă”, a precizat Orban.
„România este mai sigură cu rachetele Patriot pe teritoriul României, cetățenii români sunt mai bine apărați”, a subliniat premierul.
„Parteneriatul strategic dintre SUA și România capată o nouă materializare concretă într-o relație economică și militară care este în avantajul României”, a conchis Ludovic Orban.
Minisitrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a precizat că momentul are o dublă semnificație: România devine a 17-a țară care va avea în dotare o asemenea capabilitate și cea de-a șaptea din rândul țărilor membre NATO.
„Practic, Armata României primește un echipament esențial, în forma cea mai modernă aflată în fabricație, un sistem defensiv testat în luptă, perfecționat în timp, iar țara noastră va fi mai bine protejată împotriva amenințărilor externe”, a declarat Nicolae Ciucă.
Potrivit oficialilor MApN, echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forțelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august și au fost transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu”, unde s-a desfășurat testarea de acceptanță și recepția.
Conform Forțelor Aeriene Române, institituția care a publicat, miercuri, în premieră, imagini instruirea colectivă a echipajelor va continua pe parcursul anului 2021, cu asistență din partea militarilor SUA.
,,Testarea de acceptanță se va finaliza în a doua parte a lunii octombrie, fiind urmată de etapa de instruire a personalului din Regimentul 74 PATRIOT pe configurația specifică echipamentelor livrate României. Pe parcursul anului 2021 va continua instruirea colectivă a echipajelor, cu asistență din partea militarilor SUA, în vederea formării deprinderilor de operare și mentenanță, respectiv perfecționării tehnicilor, tacticilor și procedurilor necesare utilizării sistemului’’, explică Forțele Aeriene Române.
În documentul transmis de reprezentanții MApN se precizează că achiziționarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Documentul prevedea atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanță, muniției necesare, pachetului de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice și cu regim special.
Promulgarea legii a fost precedată de obținerea aprobării prealabile a Parlamentului României privind inițierea achiziției, conform prevederilor art. 51 alin. (2) din OUG 114/2011, dată fiind valoarea estimată mai mare de 100 milioane de euro, și obținerea aprobării Departamentului de Stat al SUA privind posibila vânzare către România a unor sisteme Patriot.
România a achiziționat o configurație modernă hardware și software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testată în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de amenințări aeriene actuale.
Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin.